Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LANȚ (DE MUNȚI)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 93 pentru LANȚ (DE MUNȚI).
... aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a ... lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice; Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald ... al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei... Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele De ...
... Vasile Alecsandri - Tunetul Tunetul de Vasile Alecsandri Pe lanul lung și verde, cu grâul răsărit, O umbră călătoare se-ntinde-ncet și trece, Precum un râu de munte când gheața s-a topit Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece. E umbra unor nouri albii, ușori, mărunți Ce lunecă sub soare ... zilei c-un surd și tainic sunet Și, ca semnal de viață, aprind în cer un tunet. Văzduhul bubuiește!... pământul desmorțit Cu mii și mii de glasuri semnalului răspunde, Și de asprimea iernei simțindu-se ferit, De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde. La răsărit urare! urare la apus! Un cârd de
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
... Și acei ce fericita neavere-au lăudat Ale ei dulceți și bunuri nu cred să le fi gustat. Nimfele le văd desculțe; îmbrăcate-n piei de oi, Păstorițele, pe viscol, pe furtune și pe ploi, De a lor ticăloșie ocolite ca de-un lanț, Îți ridică toată pofta de a face vreun romanț. Mie-mi pare rău din suflet, căci de aș fi nimerit Ciobăncuțe cum văzusem într-o carte ce-am citit, Ca un om care din fire nu am fost aristocrat, Fără pierdere de ... Așa mărginit în sine-mi, trăiesc aici ca un sfânt, Și-mpărat al neființei mi se pare cum că sânt; Fericit când se întâmplă, gonit de vrun viscol greu, Un călător să se-abată puțin în locașul meu! Nu că e deșert pământul detot de locuitori; Pimprejur sunt câțiva nobili, de moșii stăpânitori, Care din copilărie aici s-au obișnuit, Ș-ale lui Avraam bunuri din strămoși au moștenit. Dar vorbesc numai de vreme, n-a-nvățat a se gândi, Și decât zilele lunii, alta nu doresc a ști. Poate vrei să ... ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... l-a lor picioare mușcă țărâna jos Calofirescul arde d-a lor vitează faimă, Și brațul lui împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de sânge în lanț acum turbează; E plin câmpul bătăii de cruntul ianicear. Dunărea e mormântul taberii musulmane, Crucea în triumf zboară, Hristos e răzbunat; Rumânul este spaimă trufiei otomane: Cel hotărât la cruce în veci ... își ia falnicul zbor: Două capete are , cu patru ochi măsoară, E-n toată Rumânia acum poruncitor. ............................................................................. O, ziduri! rămășiță din slava strămoșască! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea rumânească, În muta voastră șoaptă câte-mi vorbiți acu! Mușchiul acesta verde ce vremea-l grămădește, Aste ierburi ... cântă Acest fiu al pustiii?... O, glas preacobitor! Ce-mi spui d-a noastră soartă? vaietul ce nu-ți tace? Ca ce fel de restriște? ca ce fel ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... Căci zilele - unui rege primejdii au în ele — El poate să aleagă-a plăcerilor șirag Ș'atunci devine umbră — pe mână de mișei Cad frâele și dânșii duc lumea cum vor ei. « Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur, — eu voiu ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voiu ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alergâ ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... Căci zilele-unui rege primejdii au în ele  El poate să aleagă-a plăcerilor șirag Ș-atunci devine umbră  pe mână de mișei Cad frâiele și dânșii duc lumea cum vor ei. Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur  eu voi ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voi ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg ... umbră și zilele sunt vis. De-aceea înainte de-a morții-mi sântă oră V-am adunat, pe-al vieții-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra-ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare  trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr, el tot ... ca să înceapă din începutu-i iară, Să nu poată s-oprească gândirea celor răi. Și cine-enigma vieții voiește s-o descuie, Acela acel munte
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantazia unui Scald ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantazia unui Scald ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de
... i fericite, al acelui frumos Leman care slujește de oglindă Muntelui Alb, ca unei bătrâne cochete, mare și poetic prin el însuși, și mai mare de când, în entuziasmu-i de poet, Voltaire zicea: "Lacul meu e întâiul!" Cine n-a trecut printre însemnările-i de călătorie efectul soarelui în cascada de la Giessbach, cine n-a admirat și n-a descris un asfințit de soare pe Rhighi, cine n-a simțit nimicnicia omului în fața uriașilor Alpi cu piscuri de nea, cu brâul de verdeață întunecoasă, ca un simbol de nelămurit? Mai mult, noi, oameni fericiți, abia răsăriți la fața pământului, ne-am dus să ne plimbăm trândăvia ori nefericirile până și prin pădurile feciorelnice ... moldovan ruginit, de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de amintirile voastre din străinătate, de fantomele voastre nemțești, de comediile voastre imitate și de povestirile voastre traduse și adaptate ! Zugrăviți-mi, mai curând, o icoană din țară, povestiți-mi o scenă de la noi, pipărată ori plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul și răul, simplul și emfaticul, adevărul și ridicolul se întâlnesc la fiecare pas. O să găsiți în nevinovatele ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... â€� Păgânul O, fiară vicleană! îmi cei și copiii? Demonul Mă-ntrebi? Deci veniți, Trântiți păcătosul în fundul gheenii, Și îl spârcuiți! Deci iată, negreață de draci se iviră, Scârșnind și urlând, Cutremur și trăsnet groaznic se făcură, Firea suspinând. A iadului nămili fioroase, slute Aduc un lanț greu Pentru păcătosul... și cu a lor căngi crunte Să-l apuce vreu! Și iată căzură Păgânul de groază, Mai mort la pământ, Strigând: “Sunt a tale, pe mine mă lasă, Dușmane cumplit!â€� Și apoi trezește bietele fecioare... Zapisul ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici Și de-a lor cântări! Îl umple de groază șuierul furtunii, Nourii tăcând, Frunzele de
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... â€� Păgânul O, fiară vicleană! îmi cei și copiii? Demonul Mă-ntrebi? Deci veniți, Trântiți păcătosul în fundul gheenii, Și îl spârcuiți! Deci iată, negreață de draci se iviră, Scârșnind și urlând, Cutremur și trăsnet groaznic se făcură, Firea suspinând. A iadului nămili fioroase, slute Aduc un lanț greu Pentru păcătosul... și cu a lor căngi crunte Să-l apuce vreu! Și iată căzură Păgânul de groază, Mai mort la pământ, Strigând: “Sunt a tale, pe mine mă lasă, Dușmane cumplit!â€� Și apoi trezește bietele fecioare... Zapisul ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici Și de-a lor cântări! Îl umple de groază șuierul furtunii, Nourii tăcând, Frunzele de